Muncitori români din Germania, sechestrați și obligați să muncească
Radu Ciorniciuc
28/04/2020
Lectură de 13 minute
În ajunul Paștelui, un grup de români e dus cu avioane speciale să culeagă sparanghel la o fermă din Germania. La fața locului, își dau seama că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de pe câmp. Li se iau actele, primesc mult mai puțin bani, dorm în frig și, când protestează, patronul fermei îi amenință cu poliția și îi dă în stradă. Oamenii pleacă și dorm în boscheți.
Cazul lor arată cum, în vremuri de pandemie, pentru că depind și mai mult de angajator, muncitorii sezonieri sunt mult mai vulnerabili în fața abuzurilor. Dacă refuză să accepte încălcarea drepturilor, își găsesc cu greu de muncă în altă parte și riscă amenzi usturătoare pentru nerespectarea carantinei. Dacă vor să se întoarcă acasă, nu au nici bani, nici mijloace de transport la dispoziție.
▻https://www.youtube.com/watch?v=FR0KXvqZNNQ
(Români la kilogram: În stradă după ce s-au revoltat împotriva condițiilor de muncă)La începutul lunii aprilie, guvernul german anunță că relaxează condițiile pentru intrarea în țară a muncitorilor străini care vin sezonier pentru a lucra în agricultură. În acest sens, Ministerul Agriculturii și Ministerul de Interne din Germania pun la punct un plan, aduc la cunoștință că vor deschide frontierele pentru 40.000 de lucrători sezonieri și stabilesc o serie de măsuri prin care să prevină răspândirea infecției cu coronavirus.